Din nou în top la Naţionalele de bob şi skeleton

Posted by on Sep 22, 2014 in Bob, Skeleton, Stiri | 0 comments

După ce, cu o săptămână în urmă, a dominat Campionatele naţionale de sanie la starturi, Clubul Sportiv Orăşenesc Sinaia s-a făcut remarcat și la întrecerile similare la bob şi skeleton, care s-au desfăşurat tot la Câmpulung Muscel.

La skeleton, sportivii grupării prahovene, antrenaţi de Marius Ene, au obţinut rezultate remarcabile, dovedind că CSO Sinaia a rămas clubul de referinţă în ţară la această disciplină. Dublă medaliată mondială la tineret şi câştigătoare într-o etapă de Cupa Europei, în sezonul trecut, Maria Mazilu şi-a menţinut supremaţia în România, neavând rivală la campionatul desfăşurat la Câmpulung. Aceasta s-a impus în toate cele trei manşe ale concursului, la diferenţă de 1,5 – 2 zecimi de secundă faţă de următoarea clasată, Ioana Păcioianu, reprezentanta clubului din Câmpulung – CS Muscel.

Maria Mazilu, Daria Miroiu

Maria Mazilu, Daria Miroiu

De remarcat că podiumul la senioare a fost completat de junioara Daria Miroiu, tot de la CSO Sinaia, aceasta câştigând medalia de argint la categoria sa de vârstă, precum şi la tineret.

În concursul masculin de skeleton, la seniori, lupta pentru titlu a fost ceva mai strânsă, dar elevul antrenorului Marius Ene, Bogdan Dobre, s-a impus, câştigând, de asemenea, toate cele trei manşe, devansându-l, în total, cu două zecimi pe Dorin Velicu (CSI Vatra Dornei), participant la Jocurile Olimpice de la Soci. Performaţa lui Bogdan este cu atât mai importantă, cu cât acesta este mai mic de vârstă decât componentul lotului olimpic, adjudecându-şi titlul naţional şi la tineret.

Bogdan Dobre, Andrei Deliu

Bogdan Dobre, Andrei Deliu

În concursul de bob, cele mai bune performanţe pentru CSO Sinaia au fost obţinute în concursul feminin, elevele antrenorului Cezar Popescu, Roxana Minuţă şi Teodora Vlad, care practică acest sport de numai şase luni, adjudecându-şi titlul naţional. Lupta pentru medaliile de aur s-a dat chiar cu un alt echipaj de la gruparea prahoveană, antrenat de Paul Neagu, format din Ana Constantin (care a participat la Jocurile Olimpice de tineret, clasându-se pe locul 6) şi Erika Halai, acestea situându-se pe locul secund, în cele din urmă.

Roxana Minuță - Teodora Vlad

Roxana Minuță – Teodora Vlad

De menţionat că au lipsit de la campionat liderele României de la această probă, Maria Constantin (sora mai mare a Anei) şi Andreea Grecu, participante la JO de la Soci, elevele antrenorului Paul Neagu fiind plecate din ţară, pentru a participa la un concurs internaţional în Germania.

La bob masculin, Marian Iorga şi Dănuţ Moldovan au adus medaliile de argint şi de bronz în palmaresul clubului prahovean, la tineret, respectiv seniori, aceştia făcând parte şi din echipajul de 4 persoane, alături de Bogdan Topolescu şi Paul Muntean, care a devenit vicecampion naţional la seniori.

Marian Iorga/Bogdan Topolescu/Paul Muntean/Dănuţ Moldovan

Marian Iorga/Bogdan Topolescu/Paul Muntean/Dănuţ Moldovan

Rezultatele înregistrate de CSO Sinaia au fost următoarele:

Bob 2 feminin senioare: loc I – Roxana Minuţă/Teodora Vlad; loc II – Ana Constantin/Erika Halai

Bob 2 masculin seniori: loc III – Marian Iorga/Dănuţ Moldovan

Bob 4 masculin seniori: loc II – Marian Iorga/Bogdan Topolescu/Paul Muntean/Dănuţ Moldovan

Bob 2 masculin tineret: loc II – Marian Iorga/Dănuţ Moldovan

Bob 4 masculin tineret: loc III – Valeriu Iubu/Angel Dragoş/Andrei Deliu/Raul Dobre

Skeleton feminin senioare: loc I – Maria Mazilu; loc III – Daria Miroiu

Skeleton masculin seniori: loc I – Bogdan Dobre

Skeleton feminin tineret: loc II – Daria Miroiu; loc III – Diana Puşcaşu

Skeleton masculin tineret: loc I – Bogdan Dobre; loc II – Andrei Deliu

Skeleton feminin junioare: loc II – Daria Miroiu; loc III – Diana Puşcaşu

Skeleton masculin juniori: loc II – Mihai Enache; loc III – Mihai Trăsnea

Spune-ţi părerea