Şovăială şi Teodorescu nu vor lua startul în concursul de sanie la Soci

Posted by on Feb 12, 2014 in JO Soci 2014, Sanie, Stiri | 0 comments

Delegaţia României de la Jocurile Olimpice de la Soci a primit o lovitură grea, după ce echipajul de dublu la sanie, format din Radu Şovăială şi Alexandru Teodorescu, de la CSO Sinaia, nu va putea lua startul. Cei doi au suferit o răsturnare în prima manşă de antrenament, în urma căreia sania lor de concurs s-a deteriorat. Reprezentanţii forului naţional au reuşit să facă rost de o altă sanie, însă, aceştia nu s-au acomodat cu ea, ratând, astfel, să participe în celelalte trei manşe de antrenamente, ceea ce a condus la eliminarea lor de pe lista de start a probei.

„Ne pare extrem de rău, suntem foarte dezamăgiţi şi ne cerem scuze tuturor celor care au crezut în noi”, a spus Alexandru Teodorescu.

Din fericire, cei doi tineri sportivi prahoveni sunt bine din punct de vedere fizic. În vârstă de 21 de ani amândoi, deşi au fost de-abia la al doilea sezon la seniori, elevii antrenorilor Alexandru Comşa şi Corina Drăgan au reuşit să se califice în premieră la o ediţie a Jocurilor Olimpice.

Clasaţi pe locul nouă la Campionatul Mondial de juniori, în 2012, Şovăială şi Teodorescu formează unul dintre echipajele de perspectivă ale României, reuşind, în acest sezon, ca la etapa de la Winterberg a Cupei Mondiale să se claseze pe locul 15, cel mai bun rezultat al lor. În clasamentul final al Cupei Mondiale, Şovăială şi Teodorescu au încheiat pe locul 25.

 

Spune-ţi părerea